• Wellborn - spital de fertilitate si medicina materno-fetala Wellborn - spital de fertilitate si medicina materno-fetala
  • Programari
  • Cauta

Analize Covid-19, Clinica Promed System Târgoviște

Categorie Articole | Data publicarii: 22-03-2021


TEST COVID-19 – REAL TIME PCR

Testul de referință pentru diagnosticul specific de COVID-19, cunoscut sub denumirea de ARN viral SARS-CoV-2, utilizează metoda Real Time PCR (RT-PCR) evidențiind virusul prin tehnici de amplificare a materialului genetic viral.


Preț: 200 lei

Program recoltări: luni-joi între orele 8:00-19:00 / vineri între orele 8:00-10:00 (este necesară programarea - telefon 031.9105)
Informații utile:
- pentru recoltările efectuate până la ora 10:00 rezultatele sunt gata în aceeași zi;
- pentru recoltările efectuate după ora 10:00 rezultatele sunt gata a doua zi;
- la cerere, rezultatul poate fi eliberat și în limba engleză (fără costuri suplimentare).
Recoltare: exsudat nazofaringian:       

 - exsudatul faringian: prelevarea trebuie făcută fie înainte de toaleta cavităţii bucale sau ingestia de alimente sau lichide, fie la 4 ore după acestea;
- exsudatul nazal: prelevarea trebuie făcută înainte de toaleta cavităţii nazale.


TEST RAPID ANTIGEN COVID-19

Testul rapid antigen este cel mai nou tip de testare şi, în acest moment, este singurul test rapid care detectează virusul COVID-19. Acest test detectează antigeni, respectiv partea de virus pe care sistemul nostru imunitar o recunoaşte.
Testul rapid antigen poate indica infecţia în faza acută a bolii. Acest lucru este valabil şi pentru persoanele fără simptome, dacă infecţia este activă.
Testul este avizat de Ministerul Sănătății - ANMDMR și are o specificitate de 100%.

Preț: 70 lei

Program de recoltări: luni - vineri între orele 8:00-13:00 (NU este necesară programarea)
Informații utile: rezultatul este gata în 20 de minute.

Recoltare: exsudat nazal - prelevarea trebuie făcută înainte de toaleta cavităţii nazale.



TEST SARS-CoV-2 IgG Ac NEUTRALIZANȚI ANTI-PROTEINA SPIKE

Testul SARS-CoV-2 IgG Ac neutralizanți anti-proteina Spike este o analiză imunologică cu microparticule chemiluminescente (CMIA) utilizată pentru detectarea calitativă și măsurarea cantitativă a anticorpilor IgG anti SARS-CoV-2, inclusiv a anticorpilor neutralizanți din ser și plasmă, obținuți după infecție sau prin imunizarea conferită de vaccinare. În funcție de valorile analizei se poate vorbi și despre un potențial donator de plasmă.

Un anticorp este o componentă proteică a sistemului imunitar care circulă în sânge, recunoaște substanțe străine precum virusurile și le neutralizează. Anticorpii IgG au legătură cu sistemul imunitar și mai sunt cunoscuți și sub numele de imunoglobulina G, apar la minim 7-10 zile de la infecția cu SARS CoV-2 sau de la vaccinare și pot fi detectați prin teste serologice în serul sau plasma pacienților post-COVID-19 precum și la persoanele vaccinate.

Cum încă nu se cunoaște cu exactitate gradul de protecție sau persistența după infecție sau post vaccinare este recomandată monitorizarea periodică a nivelului de anticorpi neutralizanți IgG la 7 zile, 3 luni și 6 luni.


Preț: 120 lei

Program recoltări: luni-vineri 7:00-15:00 / sâmbătă 8:00-15:00 (NU este necesară programarea.)
Informații utile: rezultatul este gata în aceeași zi.

Recoltare: sânge venos (nu este necesară pregătirea prealabilă)

TESTE SEROLOGICE PENTRU DETECTAREA ANTICORPILOR ANTI SARS-CoV-2 IgG ȘI IgM

Testele serologice sunt utilizate pentru a identifica expunerea persoanelor la virusul SARS-CoV-2 și arată răspunsul imun al organismului la infecția cauzată de virus, indiferent dacă pacientul a fost simptomatic sau nu.
Recoltare: sânge venos (nu este necesară pregătirea prealabilă)
Tipuri de teste:
- Test serologic pentru depistarea anticorpilor specifici anti SARS-CoV-2 de tip IgM, evidențiază infecția recentă, persoana testată fiind în curs de dezvoltare anticorpi
- Test serologic pentru depistarea anticorpilor specifici anti SARS-CoV-2 de tip IgG, indică dacă o persoană a avut COVID-19 și a dezvoltat anticorpi


Prețuri:

Test anticorpi anti SARS-CoV-2 de tip IgG = 100 lei

Test anticorpi anti SARS-CoV-2 de tip IgM = 100 lei
Pachet teste anticorpi anti SARS-CoV-2 de tip IgG + IgM = 190 lei

Program de recoltări:
luni-vineri 7:00-15:00 / sâmbătă 8:00-15:00 (NU este necesară programarea.)

Informații utile: Rezultatul este gata în aceeași zi.

Recoltare: sânge venos (nu este necesară pregătirea prealabilă)


PUNCT DE RECOLTARE

CLINICA PROMED SYSTEM - Strada Benone Georgescu 12A, Târgoviște
Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta la numărul 031.9105 sau pe adresa de email office@wellborn.ro